Cine suntem – MSD Animal Health
Cunoscuți sub numele de Merck în Statele Unite și Canada şi ca MSD în restul lumii, compania cu aproximativ 68.000 de angajaţi activează în domenii precum produse farmaceutice, vaccinuri, biologie şi sănătate animală, în peste 150 de ţări. Este una dintre cele mai importante companii bio-farmaceutice din lume, axată pe cercetare intensivă.
În România este prezentă din anul 1996 prin Intervet România.
MSD Animal Health este lider de piaţă în segmentele taurine de carne şi lapte (producţie eficientă, control al bolilor), ovine, păsări (broilers, RRG şi GOC,sănătatea este determinată în principal de aspectele economice), suine (creştere în domeniul vaccinurilor respiratorii), animale de companie (segment cu cea mai rapidă creştere din ultimii 15 ani), domeniul acvatic (industrie emergentă, cu creştere rapidă, boli diverse în funcţie de temperatura apei).
Știința utilizată în beneficiul sănătății animalelor
Datele științifice deținute sunt necesare pentru dezvoltarea sănătății publice la nivel mondial, pentru garantarea siguranței alimentare și pentru a spori furnizarea de proteine.
Înțelegând particularitățile fiecărei regiuni, MSD Animal Health poate reacționa rapid la caracteristicile specifice bolilor din întreaga lume, aflate într-o permanentă schimbare, răspunzând astfel în mod eficient la problemele apărute la nivel local.
MSD Animal Health înseamnă mai mult decât furnizarea de medicamente, înseamnă informații utile, tehnologii și servicii veterinare, care ajută cu adevărat la perfecționarea serviciilor oferite în domeniul sănătății animalelor.
De ce MSD Animal Health ?
- Produse care se recomandă prin calitate, siguranţă şi eficacitate, raport optim beneficii – costuri, disponibiltate, datorită activităţii la nivel local, controlul bolilor. Mai multe despre categoriile de produse pentru segmentul bovine, citiţi aici: https://www.msd-animal-health.ro/specii/bovine/?product-category=&species=cattle
- Partener de încredere, oferind sprijin tehnic prin analize de laborator şi interpretarea rezultatelor, pentru fermieri şi medici veterinari;
- Contribuie la educarea continuă a fermierilor şi medicilor veterinari, prin organizarea de cursuri, participarea la simpozioane şi congrese;
- Dispune de o reţea globală pentru cercetare şi dezvoltare.
- Printre principalele obiective e numără eficiența, rapiditatea și flexibilitatea în cadrul tuturor operațiunilor întreprinse, oferind un răspuns rapid la toate oportunitățile și cerințele noi, pe baza unei culturi organizaționale în ceea ce privește performanța orientată spre exterior, care valorizează talentul și acțiunea.
Pentru mai multe detalii vizitaţi www.msd-animal-health.ro